Egipt, ghid de calatorie, informatii, atractii turistice

Egipt, ghid de calatorie, informatii, atractii turistice

Informatii generale

Egiptul a fost si va fi una dintre cele mai importante atractii turistice ale lumii moderne si nu numai.

Inca din antichitate, aceasta tara era loc de pelerinaj pentru multi calatori, splendorile si minunile sale arhitectonice sau peisajele superbe fiind pe primul loc in acest sens, alaturi de cultura sa deosebita, cultura care i-a fascinat pe invatati inca din cele mai vechi timpuri.

Acum, Egiptul este o destinatie turistica deosebita, oferind atractii la tot pasul.

Pentru a va face o idee asupra vechimii acestei tari, primul regat unit a fost fondat pe acest teritoriu de catre regale Menes, acum mai bine de 5200 de ani, dinastiile ce au succedat ocupand aproximativ 3 milenii din istoria sa antica.

Egiptul a devenit chiar imperiu, sub conducerea faraonilor Tutmes si Ramses, ultima dinastie conducatoare fiind cea a ptolemeilor, instaurata la scurt timp dupa ce Alexandru cel Mare cucereste regatul in anul 320 i.e.n.


Egiptul contemporan se bucura poate la fel de mult ca si in antichitate de interesul calatorilor si turistilor.

Principalele orase egiptene, pe langa capitala Cairo sunt Alexandria, al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Porto Said, Sharm el Sheikh, Shubra-El-Khema, Suez si Zagazig.

Mare parte din tara este insa zona desertica, apartinand Saharei si desertului Libian dar, tot aici, puteti admira nenumarate oaze precum Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Cat priveste clima, aceasta este subtropicala in zonele de la Marea Mediterana si in Delta Nilului, cu precipitatii scazute, tropical desertica, uscata in zona de la sud de Cairo, cu valori extrem de ridicate ale temperaturilor si precipitatii foarte rare.


Atractii turistice in Egipt

Cele mai renumite atractii turistice din Egipt sunt monumentele milenare din Valea Nilului.

Cele mai importante dintre ele sunt Piramidele si Sfinxul din Giza, templele Abu Simbel la sud de Aswan si complexul de temple de la Karnak si Valea Regilor de langa Luxor.

Cairo se poate mandri cu Muzeul din Cairo si Moscheea lui Mohamed Ali Pasha si zonele de coasta ale Peninsulei Sinai care primesc un aflux mare de turisti.

  • Giza este un sit arheologic cu cele mai impresionante si vechi monumente antice din lume, unde pot fi vizitate un complex de structuri mortuare si sacre egiptene antice, inclusiv Marele Sfinx, Marea Piramida din Giza si alte piramide mari si temple.

    Acesta este de altfel si punctul major de interes pentru orice turist care trece granita Egiptului, fascinatia pentru grandioasele constructii antice continuand si in zilele noastre la fel ca si in antichitate.

  • Cairo este capitala si cel mai mare oras al Africii, cu o populatie de peste 15 milioane de locuitori.

    Amplasat pe malul Nilului, in locul in care acesta formeaza o delta, metropola include si doua insule, Roda si Gezira.

    Principalul punct de atractie din oras este Muzeul Egiptului unde puteti admira peste 1700 obiecte antice egiptene dar si cateva dintre comorile celebrului faraon Tuthankamon.

  • Saqqara, aflata la circa 30 de km la sud de Cairo, este un complex mortuar antic care servea drept necropola pentru capitala Egiptului Antic Memphis.

    Include numeroase piramide, printre care cea mai veche piramida in trepte inca in picioare, precum si multe mastabe.

  • Luxorul, la circa 500 de km la sud de Cairo, este asezamantul orasului antic Theba si a fost uneori supranumit “cel mai mare muzeu in aer liber din lume”.

    Aici se gasesc ruinele complexelor de temple din Karnak si Luxor, care se afla in orasul modern.

    Pe malul opus al Nilului se afla monumentele, templele si mormintele Necropolei tebene, care includ Valea Regilor si Valea Reginelor.

    Cele mai vizitate atractii sunt aici mormintele lui Tutankhamun, Ramses si Nefertari.

  • Abu Simbel, aflat la circa 850 km la sud de Cairo este un sit arheologic compus din doua temple de piatra, sculptate in fatada muntelui in timpul domniei faraonului Ramses al II-lea.

    Complexul a fost mutat in intregime pentru a se evita scufundarea sa in timpul crearii lacului Nasser.

    Acum se poate vizita pe un deal artificial creat deasupra rezervorului barajului Aswan.

    Aici poate fi admirat Templul Soarelui al lui Ramses II, care a fost de asemenea salvat de catre UNESCO.

  • Alexandria este o statiune de vacanta de vara, datorita plajelor sale, istoriei antice si muzeelor, in special Bibliotheca Alexandrina, un proiect modern bazat pe renasterea Bibliotecii din Alexandria, cea mai mare sursa de cunoastere a antichitatii, arsa din temelii.
  • Peninsula Sinai a devenit o destinatie turistica datorita asezarii sale, recifurilor de corali si istoriei religioase.

    Cele mai populare destinatii turistice din Sinai sunt Muntele Sinai si Manastirea Sf. Ecaterina, care este considerata cea mai veche manastire crestina din lume, si statiunile litorale Sharm el-Sheikh, Dahab si Taba.

  • El-Sokha, la circa 110 km est de Cairo adaposteste un numar mare de statiuni litorale precum Stella, Hijaz, Porto El-Sokna.

Informatii importante

  • Sanatate – Pericolul de insolatie este extreme de ridicat, la fel si problemele cauzate de insecte.

    De asemenea este recomandat sa nu inotati in nil, riscul infectiei cu bilharzia fiind mare.

    Cat priveste medicamentele, e bine sa le luati cu voi de acasa, pentru a fi scutiti de problemele create de cautarea echivalentelor locale.

  • Finante – Bancile sunt deschise de duminica pana joi, inchise vinerea si sambata.

    Puteti gasi unitati deschise dar doar in cadrul hotelurilor si altor institutii din aceeasi categorie.

    Cartile de credit sunt acceptate atat la hoteluri cat si la restaurante.

    Moneda oficiala este poundul egiptean si in caz ca aveti nevoie de bani cash, tranzactiile de schimb valutar se pot efectua doar la banci.

  • Apa – La fel ca si in majoritatea excursiilor in alte tari, va recomandam sa consumati numai apa imbuteliata, plata sau minerala.
  • Limba – Limba oficiala a Egiptului este araba.

    Cu toate acestea, ca si in alte foste colonii ale Imperiului Britanic, va puteti descurca destul de bine cu limba engleza care dupa araba, este cea mai vorbita limba.

  • Imbracaminte – Sunt recomandate hainele usoare, sandalele pentru excursiile in desert.

    Perioada propice pentru cei obisnuiti cu clima mai temperata este intre lunile octombrie – noiembrie cand, temperaturile sunt mai moderate, in jur de 24 de grade celsius in zona Cairo.

    Vara este destul de calda, cu temperaturi de peste 35 de grade iar racoare pentru care sa aveti nevoie de haine mai groase puteti resimti doar noaptea in desert.

Trimite mesaj: